Nouă măicuțe de la mânăstirea Galata din Iași au fost depistate cu coronavirus, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi fiind informată, luni, cu privire la focarul de infecție.
Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, a declarat că şapte din cele nouă măicuţe confirmate pozitiv la COVID-19 sunt izolate în chilii, iar două sunt internate la Spitalul de Boli Infecţioase “Sf Parascheva” din Iaşi.
„Persoanele aflate în carantină nu au voie să intre în contact cu enoriaşii şi nici să părăsească mănăstirea, iar supravegherea este efectuată de medicul de familie şi un asistent medical”, a explicat purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, Marius Voicescu.
CITEȘTE ȘI: Prima localitate din România care intră în carantină în valul patru al pandemiei