Trei persoane au ajuns la spital, sâmbătă, în urma unui accident rutier care a avut loc pe Drumul Național 64, între localitățile Osica de Sus și Fălcoiu.
Potrivit ISU Olt, o singură mașină a fost implicată în acest evenimet rutier, victime fiind șoferul și alți doi pasageri.

Pompierii au găsit autovehiculul în afara părții carosabile, iar pe cei trei bărbați în afara acestuia, conștienți.
„Paramedicii au asistat la locul evenimentului toate cele trei victime, ulterior acestea fiind transportat la UPU Slatina. Șoferul, în vârstă de 42 ani, din comuna Fălcoiu, prezenta un hematom occipital, unul dintre pasageri, în vârstă de 50 ani, din aceeași localitate, dureri toracice și excoriații la membrele superioare, iar cel de-al doilea pasager, în vârstă de 42 ani, tot din comuna Fălcoiu, prezenta un traumatism cranio-facial”, a declarat reprezentantul ISU Olt, Alin Băsășteanu.
Șoferul care s-a răsturnat cu mașina se urcase băut la volan.
„Polițiștii Serviciului Rutier s-au deplasat de îndată la locul producerii accidentului, unde a fost identificat un bărbat, de 42 de ani, din comuna Fălcoiu, care ar fi condus autoturismul găsit răsturnat în afara părții carosabile. În urma testării cu aparatul alcooltest, bărbatul a prezentat o concentrație de 1.21 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Alți doi bărbați, pasageri ai autoturismului, au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportați la o unitate medicală„, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.













