Două autoturisme s-au izbit frontal, miercuri, pe un drum comunal din comuna Păuşeşti Otăsău din judeţul Vâlcea, două persoane fiind rănite.
Poliţiştii au deschis un dosar pentru a stabili cu exactitate, cum s-a produs accidentul rutier.
„În urmă cu puțin timp polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Horezu au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier ce a avut loc pe raza localității Păușești Otăsău. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că evenimentul rutier a avut loc pe Drumul Comunal 196 din localitate, iar în accident sunt implicate două auto. Între cele două auto a avut loc un impact frontal, în împrejurări ce urmează a fi stabilite de către polițiști. De asemnea, în urma evenimentului rutier au rezultat vătămarea corporală a două persoane. Polițiștii rutieri efectuează cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei producerii evenimentului ruiter”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.













