Aproximativ 900 de kilograme peşte, fără documente legale, și unelte de pescuit în lungime de 900 metri au fost găsite, luni, în mașina unui român, care nu avea permis de conducere, de către polițiștii de frontieră din Tulcea.
Bărbatul în vârstă de 48 de ani, din Tulcea, a fost oprit pentru control, în urma verificărilor rezultând faptul că persoana în cauză nu are permis valabil pentru a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 880 kilograme peşte, din specia fitofag, în stare proaspătă, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale şi unelte de pescuit de tip avă în lungime totală de 900 metri.
„Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării. În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere, transport sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori a produselor din peşte, producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun”, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.