AcasăACTUALFOTO | Tineri din Olt, prinşi la braconat în judeţul Gorj. Poliţiştii...

FOTO | Tineri din Olt, prinşi la braconat în judeţul Gorj. Poliţiştii le-au confiscat autoturismul şi câinii ogari

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Trei bărbaţi din judeţul Olt a fost prins în judeţul Gorj, în timp ce se afla la braconaj pe un fond de vânătoare din apropierea localităţii Logreşti.

Un tânăr în vârstă de 34 de ani, din comuna Drăghiceni, județul Olt, a fost prins în flagrant, aflându-se lângă un căprior (femelă), eviscerat, în punctul ,,Zăvoiul”, din comuna Logrești.

De asemenea, polițiștii au mai identificat doi bărbați, din aceeași localitate și un autoturism în interiorul căruia au fost găsiți patru ogari de vânătoare.

Cei trei sunt cercetaţi penal.

„La fața locului s-au deplasat pentru sprijin polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, Biroului Arme, Expozivi și Substanțe Periculoase și luptători din cadrul Serviciului Pentru Acțiuni Speciale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Ţuhaşu.

Totodată, poliţiştii le-au confiscat autoturismul, cei patru câini și două lanterne tip proiector, fiind pus sechestru asigurător asupra bunurilor, în valoare de 20.000 de lei.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri