AcasăACTUALGheorghe Dincă, depistat cu o boală gravă în puşcărie. De ce suferă...

Gheorghe Dincă, depistat cu o boală gravă în puşcărie. De ce suferă şi plânge monstrul din Caracal

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Gheorghe Dincă, presupusul criminal al celor două fete din cazul Caracal, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, a fost depistat cu o boală gravă.

Bărbatul care este închis de la finalul lunii iulie a ajuns și la Spitalul Penitenciar Jilava, acolo unde a fost supus mai multor investigații medicale, dar și ținut sub supraveghere, scrie a1.ro.

În urma controalelor, psihiatrii spitalului au ajuns la concluzia că Gheorghe Dincă suferă de depresie și au hotărât să îi administreze pastilele necesare.

Potrivit unor surse, Dincă ar suferi de anxietate severă și de căderi nervoase și nu doar o singură dată bărbatul a fost văzut plângând în spatele gratiilor.

„Îl enervează deţinuţii. Simte că nu mai poate deţine controlul. În faţa lor e un alt om. Se vede că îi este teamă, se plânge că-l înjură, că-l scuipă, că-l ameninţă, că-i vorbesc urât. Probabil, abia acum începe să înţeleagă ce-l aşteaptă după gratii. În realitate, Dincă e un fricos”, spun surse din cadrul anchetei.

„Gheorghe Dincă vorbește despre Dumnezeu în închisoare și nu doar din când în când, ci întruna, semn că pare resemnat cu ce i se întâmplă și doar un ajutor divin îl poate salva. De altfel, a cerut și un preot, pentru a se confesa, mai mult are și o Biblie în celulă”, au povestit persoane de la închisoare în care se află criminalul din Caracal. rtv.net

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.