Cinci persoane, între care un copil în vârstă de patru ani, din orașul Filiași, au ajuns la spital, duminică după-amiaza, în urma unui accident rutier care a avut loc în localitatea Plopșoru din județul Gorj.
Potrivit ISU Gorj, o mașină a părăsit șoseaua și s-a lovit violent de un cap de pod.
Toate persoanele aflate în mașină, printre care și un copil de patru ani, au fost rănite.
În urma impactului, un bărbat și o femeie au rămas încarcerați fiind nevoie de interventia echipajelor profesioniste de la ISU pentru extragerea din autovehicule.
Victimele sunt conștiente și sunt transportate la spital, fiind vorba despre doi bărbați, două femei și un copil de 4 ani.
Copilul a suferit răni ușoare, mai spun reprezentanții ISU Gorj.
La fața locului s-au deplasat două echipaje de descarcerare, două echipaje SMURD și trei ambulanțe de la Serviciul Județean Gorj.
Potrivit IPJ Gorj, a fost deschis dosar penal pentru vătămare din culpă și se continuă cercetările pentru stabilirea exactă a producerii evenimentului rutier.
„Din cercetarile efectuate de polițiști a reiesit faptul ca un barbat , de 31 de ani, din orașul Filiasi, judetul Dolj,in timp ce conducea un autoturism pe DN 66 Plopsoru, a pierdut controlul asupra directiei de deplasare si a intrat in coliziune cu un cap de pod”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.












