Peste 200 de articole de îmbrăcăminte contrafăcute au fost confiscate de către polițiștii doljeni în urma unui control la un agent economic din Craiova, pe numele administratorului fiind întocmit dosar penal.
Potrivit IPJ Dolj, în urma verificărilor efectuate la magazinul respectiv, au fost găsite la vânzare 204 articole de îmbrăcăminte purtând însemnele și inscripțiile unor mărci înregistrate, pentru care nu s-au prezentat documente de originalitate sau autenticitate.

„Produsele au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, a menționat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.
Această verificare a fost efectuată în cadrul unei acțiuni mai ample, în total fiind constatate trei infracțiuni și aplicate două amenzi în valoare de peste 11.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au indisponibilizat 323 de articole de îmbrăcăminte și cosmetice, în valoare de peste 85.000 de lei și suma de 1.250 de lei.












