Un șofer în vârstă de 76 de ani, din Craiova, a ajuns la spital, marți, în urma unui accident rutier ce a avut pe strada Calea Severinului, din localitate.
Din primele cercetări, potrivit IPJ Dolj, a rezultat că autoturismul condus de către bărbatul în vârstă de 76 de ani intrat în coliziune cu o mașină care circula din sens opus și la volanul căreia se afla un tânăr, în vârstă de 34 de ani, tot din Craiova.
„În urma accidentului, bărbatul de 76 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto a fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ”, a menționat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.












