Valeriu Gheroghiţă a venit cu un nou anunţ important depsre campania de vaccinare. Coordonatorul a enumerat localităţile în care persoanele din etapa a III-a se pot programa pentru imunizare, scrie RomâniaTv.
„Ca elemente de noutate vom trece în revistă extinderea vârstei pentru vaccinarea cu AstraZeneca, deschiderea etapei a treia, faptul că urmează să punemm în funcţiune de la 15 martie, încă 74 centre de vaccinare, adeverinţa de vaccinare în format electronic.
Legat de extinderea vaccinări cu serul de la AstraZeneca, după cum ştiţi, ier a fost anunţat prin intermediul unui comunicat oficial faptul că în ruma întrunirii dintre Comisia Ştiinţifică şi a grupului medical din cadrul Comitetului Naţional privind vaccinarea, la care am avut răspunsul ministerului Sănătăţii şi a celorlalte autorităţi delegate, s-a decis la recomandarea OMS şi a demersului efectuat şi de celelalte ţări, ridicarea limitării de vârstă de la categoria 55 de ani. Practic, s-a renunţat la această limitare. Astfel, toate persoanele cu vârsta de peste 18 ani se pot imuniza cu serul.
Un al doilea element important pe care aş vrea să îl prezinzt este legat de deschiderea posibilităţii de programare a persoanelor din etapa a treia pentru judeţele care au municipii cu rate de incidenţă de cumulare a cazurilor mai mare de 4,5. Vă prezint care sunt aceste municipii: Judeţul Alba-Municipiul Alba-Iulia, Timiş-Timişoara, Braşov, Maramureş-Baia Mare, Zalău, Cluj, Giurgiu. Aici va fi posibilă programarea pentru persoanele din etapa a III-a.
În etapa a treia există o categorie de subpriotirizări şi fiecare persoană prgoramată va vedea categoria. Vor mai fin deschise în următoarele zile, în acese municipii, centre noi de vaccinare unde vom distribui vaccinul de la AstraZeneca. Numărul de centre e varibil în funcţie de spaţiile disponibile şi despre resursa umană pe care fiecare centru o are la dispoziţie”, a spus Valeriu Gheroghiţă.












