Ședința coaliției de guvernare s-a încheiat cu o decizie importantă: premierul Marcel Ciolacu își va depune oficial mandatul în cursul zilei de luni.
Potrivit unor surse guvernamentale, Ciolacu a comunicat decizia sa președintelui interimar Ilie Bolojan, în cadrul unei întâlniri desfășurate dimineață la Palatul Cotroceni. Acesta a invocat lipsa de legitimitate a actualei coaliții după rezultatul slab înregistrat la primul tur al alegerilor prezidențiale.
Ilie Bolojan a încercat să-l convingă pe liderul PSD să amâne anunțul demisiei și să poarte discuții detaliate în interiorul coaliției, însă Ciolacu s-a arătat ferm în decizia sa de a se retrage nu doar din fruntea Guvernului, ci și din poziția de președinte al PSD.
Sursele citate indică faptul că sunt laute în calcul două variante pentru funcția de premier interimar: Daniel David, ministrul Educaţiei, și Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării.
Totodată, Ilie Bolojan a transmis un mesaj clar către membrii PNL: partidul nu trebuie să iasă de la guvernare, în ciuda presiunilor interne. El a subliniat că stabilitatea este esențială în perioada următoare, mai ales în contextul unui deficit bugetar record, de 9% din PIB, și al posibilelor efecte negative asupra costurilor de împrumut ale României.