AcasăACTUALMedicul Valeriu Gheorghiţă: „Este şansa istorică să punem punct acestei pandemii”

Medicul Valeriu Gheorghiţă: „Este şansa istorică să punem punct acestei pandemii”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Medicul Valeriu Gheorghiţă afirmă că este şansa istorică a poporului nostru şi a lumii, în general, să punem punct acestei pandemii, prin vaccinare. El a anunţat şi cine va fi prima persoană vaccinată în România.

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid, Valeriu Gheorghiţă, a precizat că este posibil ca primele persoane din România care vor fi vaccinate să fie din diferite categorii de personal medical, medici, asistente, brancardieri, scrie România Tv.

Potivit medicului, se lucrează, la nivel european, la realizarea unui conţinut unitar de imagine pentru acest moment al demarării campaniei de vaccinare.

Noi, ca strategie, am prevăzut în prima etapă personalul medical şi personalul din domeniul asistenţei sociale. Drept urmare, prima persoană va fi un cadru medical din cele 10 unităţi medicale care vor primi primele doze de vaccin.

„Avem un scenariu pe care îl pregătim foarte minuţios, pentru că este un moment care se doreşte a fi foarte bine pregătit, nu doar la nivel naţional, ci la nivel european. Se doreşte realizarea unor materiale video cu momentul în care ajunge vaccinul în fiecare ţară, se doreşte crearea de materiale video pentru prima persoană vaccinată, ulterior se va crea un material comun la nivelul Uniunii Europene, care, foarte probabil, va fi disponibil pentru toată lumea”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

El a prezentat un calendar al activităţilor din campania de vaccinare: în data de 21 decembrie, comisia de specialişti de la nivelul Agenţiei Europene a Medicamentului va face recomandarea pentru Agenţie de emitere a acestei autorizări condiţionate; în data de 23 decembrie se va emite autorizarea condiţionată de punere pe piaţă şi pe 26 decembrie, simultan în cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, vor fi distribuite primele doze de vaccin.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.