Mii de pastile contrafăcute, despre care există suspiciunea că urmau să fie folosite în tratamentul anti-COVID-19, au fost descoperite în Vama Giurgiu, într-un camion condus de un cetățean bulgar.
Potrivit polițiștilor de frontieră, Iiri, în jurul orei 09.30, a fost efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autocamion condus de către un cetățean din Bulgaria, care era încărcat cu diverse mărfuri.
Produsele proveneau de la o societate comercială din Bulgaria îi urmau să ajungă la o firmă din România.
Când au făcut verificările, în interiorul semiremorcii, a fost descoperită cantitatea de 3.490 comprimate, ce conțin în prospect specificația Covid-19, în valoare de aproximativ 8.500 de lei, despre care există suspiciunea rezonabilă că sunt contrafăcute, pentru care șoferul nu deținea autorizațiile necesare.
De asemenea, a fost descoperit un număr de 30 articole încălțăminte și 6.500 huse auto inscripționate cu mărci protejate, susceptibile a fi contrafăcute, spun reprezentanții Poliției de Frontieră.
„În cadrul cercetărilor, efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, s-a stabilit că șoferul, cetățean bulgar în vârstă de 68 ani, nu avea cunoștință despre mărfurile transportate. Întreaga cantitate de bunuri, în valoare de aproximativ 212.500 lei, a fost ridicată de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – I.P.J. Giurgiu, în continuare efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 102, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.












