AcasăEDUCAŢIEMinisterul Educației ia în calcul mai multe scenarii pentru revenirea la cursuri

Ministerul Educației ia în calcul mai multe scenarii pentru revenirea la cursuri

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ministerul Educației are în vedere mai multe scenarii pentru revenirea copiilor la școală. În primă fază, s-ar putea întoarce la cursuri doar tinerii din clasele terminale. Acest lucru se va întâmpla, însă, numai după ce vor fi luate măsuri de siguranță.

Elevii și studenții vor trebui să poarte măști, iar temperatura ar putea să le fie măsurată la intrarea în unitățile de învățământ. Lucru complicat și greu de realizat, spun medicii, pentru că triajul ar putea să dureze chiar și câteva ore, scrie realitatea.

Primul scenariu care se ia în calcul îi vizează pe elevii din clasa a VIII și a XII. Ei ar putea să revină primii la cursuri, prin împărțirea acestora pe grupe.

„Asteptam sa vedem cum se va intampla aceasta intoarcere graduala a elevilor, sa punem in aplicare unul dintre scenariile la care ne-am gandit. Intai de toate, sa se reintoarca clsasele a 8-a si a 12-a, va fi mai usor de controlat de fiecare scoala prin impartirea pe grupe sa respectam numarul de elevi. Ne gandim la scurtarea programului elevilor pe mai multe ture de lucru”, spune Marina Manea, inspector adjunct ISMB.

Directorii de școală recunosc faptul că măsurile vor fi greu de pus în practică, mai ales că unele școli au peste 1.500 de elevi.

Medicii susțin că ultimii care ar trebui să meargă la școală sunt copiii de la clasele primare și cei de grădiniță.

Nici costurile acestor măsuri nu sunt de ignorat. Recent, premierul Ludovic Orban a anunțat că elevii și studenții vor fi obligați să poarte măști. Într-o școală în care învață 900 de copii, ar fi nevoie de 27 de mii de măști într-o lună. Astfel, costurile pentru 30 de zile se ridică la 60.000 lei.

În prezent, sunt 3 milioane de copii cuprinși în sistemul de învățământ românesc.

Reporter 24 TV

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri