- Advertisement -
Traficul rutier este complet blocat, la intrarea în Slatina dinspre Piteşti, în urma unui accident rutier.
Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a petrecut în zona totemului din beton „poarta de intrare” în Slatina, de pe drumul naţional DN 65.
În accident ar fi implicat un singur autoturism.
„Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului fiind găsit un autoturism proiectat în arcul de triumf și cuprins de flăcări. Traficul rutier este complet blocat, desfasurandu-se activități de stingere a incendiului și salvare a victimelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.














