AcasăEDUCAŢIEPatru copii dintr-o familie din Olt, nevoiţi să facă şcoală online cu...

Patru copii dintr-o familie din Olt, nevoiţi să facă şcoală online cu un singur telefon cu internet. Cel mai mare dintre fraţi este clasa a VIII-a

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Patru fraţi din satul Olari al comunei Pârşcoveni trebuie să facă şcoală online, doar cu un singur telefon mobil cu conexiune la internet. Sora cea mare este clasa a opta, iar în scurt timp urmează să susţină Evaluarea Naţională, tot online.

Conceptul de şcoală online pare simplu şi accesibil tuturor elevilor sau profesorilor, însă ce se întâmplă când nu toţi copiii au dispozitive conectate la internet sau când mai mulţi fraţi au doar un singur telefon.

Inspectorul şcolar general adjunct al ISJ Olt, Victor Iacobescu, spune că o astfel de situaţie este în satul Olari din comuna Pârşcoveni. Acolo, patru fraţi, dintre care unul în clasa a VIII-a, trebuie să facă şcoală virtuală cu un singur mobil cu acces la o reţea de date.

Reprezentantul Inspectoratului Şcolar spune, însă, că dacă cei mici nu pot participa la cursuri „nu e un capăt de ţară”.

„Dacă nu pot participa la cursurile online, nu e un capăt de ţară pentru elevi. Se vor realiza programe remediale, la începutul anului şcolar următor. Pentru că avem situaţii cu familii monoparentale, familii plecate din ţară sau sunt situaţii cu mai mulţi copii şi un singur telefon cu internet. Chiar avem o situaţie la Pârşcoveni, sat Olari, cu patru copii şi un singur telefon, iar unul dintre ei este în clasa a VIII-a”, a declarat Iacobescu.

În astfel de situaţii, mai spune el, este nevoie ca directorii şcolilor sau primarii din localităţile respective să intervină.

„Am cerut directorilor să colaboreze cu primăriile, astfel încât să ajungă la un numitor comun. Ce poate să însemne asta: pe de o parte, fie şcoala are tablete sau laptopuri sau, dacă primăriile alocă fonduri, să le cumpere tablete”, mai arată Victor Iacobescu.

Potrivit ISJ Olt, doar aproximativ 90% dintre profesori şi 70% dintre elevi participă la cursurile online.

„Nu pot să spun că vorbim de sută la sută. Din discuţiile cu directorii, pentru că am avut videoconferinţe cu dumnealor, ieri şi azi, cred că undeva la 90% dintre profesori ţin aceste cursuri online şi undeva în jur de 70% dintre elevi participă. Trebuie, însă, să ţinem cont şi de specificul fiecărei şcoli sau fiecărei localităţi. Sunt comune bogate, dar şi comune sărace unde se observă şi o reticenţă”, a mai declarat Victor Iacobescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că grădiniţele, şcolile şi universităţile nu se vor redeschide în acest an şcolar sau universitar, ci în septembrie. La şcoală vor veni doar elevii din anii terminali, pentru a se pregăti pentru examene, cu respectarea măsurilor de distanţare socială.

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.