AcasăACTUALPersoanele condamnate penal definitiv nu pot candida la alegerile prezidențiale

Persoanele condamnate penal definitiv nu pot candida la alegerile prezidențiale

spot_img
- Publicitate -spot_img
- Advertisement -

Persoanele care au suferit condamnări penale definitive nu se pot înscrie la alegerile prezidențiale, potrivit unei propuneri legislative aprobată marți de Camera Deputaților.

„Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea”, conform unui amendament al PSD, USR, PNL, UDMR şi grupului minorităţilor naţionale, adoptat de plenul Camerei Deputaților, potrivit  Mediafax.

Proiectul a fost iniţiat în 2017 de Alina Gorghiu.

„Prezenta propunere legislativă vine în întâmpinarea dorinței legitime a cetățenilor României de a fi reprezentați de persoane fără probleme penale și astfel de a face un pas înainte în lupta împotriva corupției”, arăta Gorghiu în expunerea de motive.

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a anunţat că va urma a doua parte a acestui demers legislativ – „Fără condamnaţi penal pentru Parlament”.

Proiectul a fost aprobat cu 223 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 22 de abţineri.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 20 noiembrie 2017, iar Guvernul a susţinut în punctul de vedere transmis că Parlamentul este cel care decide asupra oportunităţii adoptării acesteia.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Fals oncolog, condamnat pentru tratamente empirice, prins de polițiști

- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri