AcasăACTUALPoliţiştii din Olt au întrerupt un botez şi au amendat participanţii

Poliţiştii din Olt au întrerupt un botez şi au amendat participanţii

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un botez în comuna Bobiceşti, la care a participat un număr mare de persoane, a fost întrerupt, seara trecută, de poliţiştii din Olt.

În urma unui control, poliţiştii au constatat că, în încinta sălii de festivități a unui local, este organizat un eveniment privat, respectiv un botez, eveniment care a fost oprit.

28 de persoane au fost amendate de poliţişti, iar organizatorul a fost sancţionat de Direcţia de Sănătate Publică şi de cei ai Direcţiei Sanitar Veterinare.

„Cu această ocazie, polițiștii au sancționat contravențional reprezentanții societății cu amendă în valoare de 6.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020, iar 28 de persoane fizice, participanți la eveniment, cu amenzi în valoare de 10.000 de lei.

De asemenea, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 30.000 de lei conform Hotărârii de Guvern nr.857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legate de igiena și sănatate publice, iar cei din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei conform Hotărârii de Guvern nr.984/2005 privind privind organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, ambele reprezentanților societății”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri