Boierul grec Răducanu Simonide (1798-1878) și-a lăsat prin testament moșia din Brebeni, judeţul Olt, pentru burse de studii în străinătate destinate tinerilor fără posibilităţi. Fondul a susținut zeci de tineri, printre care pictorul Octav Băncilă și geograful Simion Mehedinți. În 1845 el a ridicat o biserică, lăcaşul de cult existând până astăzi, iar imaginile aristocratului şi a soţiei sale sunt imortalizate pe unul dintre ziduri.
Comuna Brebeni din județul Olt păstrează povestea unui boier grec născut la București. Răducanu Simonide și-a lăsat moșia, prin testament, pentru studiile tinerilor români în Europa.
Informațiile provin din Monografia comunei Brebeni „Comuna Brebeni, jud Olt-vatră de străveche locuire”, scrisă de profesorul Radian Vasile.
Un negustor din Adrianopol și fiul lui, boier și rentier
Răducanu Simonide s-a născut în 1798, la București, ca fiu al negustorului grec Sima Simonide. A studiat la Trieste și Livorno. În 1833 s-a căsătorit cu Elena Savopol, născută la Constantinopol. A fost latifundiar, comerciant și proprietar al moșiei Brebeni. A murit la 1 decembrie 1878.
După 1847 a ocupat funcții publice, până în 1866, la Primăria București, la Tribunal sau la Curtea de Apel. Apoi s-a retras și a trăit ca rentier.
Autorul notează că boierul avea rol în dregătoriile bucureștene încă din 1846. La 25 decembrie 1858, „pitarul Răducanu Simonid” figura pe „Lista alegătorilor primari și direcți din orașul Slatina, județul Olt”, arată documentul citat în monografie. În 1859 era membru al „Cazinului Comercial”, o asociație a marilor negustori bucureșteni.
Biserica din Brebeni, ridicată în octombrie 1845
Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost ridicată în timpul domnitorului Gheorghe Bibescu, probabil pe locul unei biserici mai vechi, cu hramul Sfântul Nicolae. Pisania veche este scrisă pe o placă de marmură, deasupra ușii de la intrare.
„Această sfântă biserică zidită din base în zilele Domnitorului G. G. D. Bibescu și cu binecuvântarea Prea Sf. Episcop de Argeș Ilarion s-a făcut din chieltuiala d-lui Răducanu Simonide și cu marea stăruință a d-lui Alessandri Hagi Georgi”, se arată în inscripție. Lucrarea este datată în luna octombrie 1845.
În 1937-1938, pictorul Nicolae Pană a pictat portretele ctitorilor, Răducanu și Elena Simonide, pe un perete al bisericii. Modele au fost fotografiile publicate în 1902 de C. Melonescu. Renovarea a durat doi ani și s-a încheiat în 1938. Monografia o consideră echivalentă cu o construcție nouă.
Misteriosul Alessandri Hagi Georgi
Monografia îl descrie pe Alessandri Hagi Georgi drept un personaj misterios, despre care există foarte puține date.
Un boier Hagi Georgi apare și în picturile bisericii din Coteana, județul Olt, zidită în 1868. Acolo sunt pictați ctitorul, soția sa Elena și mama lui, Despina. Autorul observă că ctitorul de la Coteana pare prea tânăr, la aproape 40 de ani, pentru a fi omul din pisania din 1845.
„Credem că este vorba de Alexandru Brebeneanu cunoscut și sub numele de Alexe de la Brebini sau Alexe Nicolau”, scrie autorul monografiei.
El citează lucrarea lui G. Poboran despre Slatina, din 1909, potrivit căreia Alexe Nicolau, născut în 1830, a fost adus în țară de Răducanu Simonide. Din acest detaliu, monografia deduce o legătură sigură între Alexe Nicolau (1830-1895) și familia Simonide.
Diata din 1869, completată în 1870 și 1871
Simonide și-a scris testamentul (diata) la 30 ianuarie 1869 și l-a completat cu articole noi în 1870 și 1871. A făcut două exemplare.
Unul urma să ajungă la Nicu Califarov, care trebuia să îl publice în Monitorul Oficial după moartea boierului. Celălalt rămânea la soția sa, Elena
Boierul a explicat de ce lasă averea în afara familiei.
„Cu sotia mea Elena, cea după lege ne-am luat în căsătorie de sunt peste treizeci duoi de ani, copil și moștenitori averei noastre nu ne-a dăruit Dumnezeu până acum”, a spus el în testament.
Documentul cuprinde și o cerere de iertare.
„Cu rugăciune cer iertăciune de la tot omul căruia îi voi fi greșit ori ce fel de greșeli”, a scris Simonide.
Testamentul pomenește rude, fini și apropiați. Sima Ion, tatăl boierului, era înmormântat în 1869 la Biserica cu Sfinți din București, unde ambii fuseseră enoriași devotați.
Sunt amintiți fratele și sora lui Sima Ion, Hristea și Elena, precum și nepotul său, Constantin Cojocaru din Adrianopol. Apare și Marița Lambru Maltopol, fina familiei. Printre cei pomeniți sunt frații Alexe Nicolau și Dimitrie Hagi Gheorghiu, care primesc o sumă importantă de bani. Legătura lor cu familia nu este explicată. O anexă din 8 februarie 1870 arată că Dimitrie murise, iar drepturile lui treceau la Alexe.
Azilul Elena Doamna și donatorii din Olt
În 1902, profesorul C. Melonescu a publicat istoria zonei Cotroceni din București. Un capitol este dedicat Azilului Elena Doamna, întemeiat de Elena Cuza. Piatra de temelie a fost pusă la 29 iulie 1862. La acest eveniment, Elena Cuza a cerut ajutorul tuturor oamenilor de bine din țară.
Printre cei care au răspuns erau boieri și negustori legați de Olt și Romanați: Răducanu Simonide și soția sa, Dobre Carcalețeanu și Iorgu Anghelescu.
Melonescu le rezervă soților Simonide patru pagini și îi numără printre cei mai importanți donatori. Iorgu Anghelescu a folosit o mare parte din avere pentru o biserică în Slatina. Simonide a donat statului, pentru tinerii dotați care puteau studia în străinătate.
Moșia Brebeni și Fondul Răducanu Simonide
Moșia Brebeni a fost lăsată danie Școlii Naționale din București.
„Iar până atunci se va bucura de tot venitul acestei moșii”, se arată în testamentul citat de monografie, despre Elena Simonide.
La fiecare cinci ani, din venit, școala trebuia să trimită doi copii din familii scăpătate, ortodocși și de bune năravuri, să studieze în Europa.
Elena a murit la 19 februarie 1892.
Din august 1892, Ministerul Instrucțiunii Publice a creat patru burse în străinătate. Ele acopereau economia politică și finanțele, dreptul roman, științele matematice și anatomia. Fiecare bursă avea 4.400 de lei pe an.
Între 1900 și 1904, 73 de studenți au primit ajutor. Printre beneficiari au fost pictorul Octav Băncilă, la München, în 1895, și geograful Simion Mehedinți, în 1898.
Veniturile fundației au crescut de la 40.000 de lei în 1880 la 1.385.400 de lei în 1935.
Elena Simonide a donat și Spitalului Filantropia din București. În 1881 a construit acolo un pavilion cu două săli, care poartă numele „Elena și Răducanu Simonide”, cu venitul moșiei Gogoșarii Vechi.
Ce scrie monografia despre filosofia boierului
Autorul monografiei notează că Simonide a contribuit material la numeroase lăcașuri de cult din Vechiul Regat, printre care Mănăstirea Cernica și biserica cu Sfinți.
Boierul este considerat unul dintre marii susținători ai ortodoxismului din Transilvania, în perioada dualismului austro-ungar. Un exemplu este biserica din Vâlcele, din fostul județ Trei Scaune.
„Testamentul lui este o mărturie peste timp a filosofiei sale despre viață, o viață dedicată în întregime bisericii și oamenilor”, scrie autorul monografiei.
Potrivit lui, Simonide a fost „unul dintre cei mai mari filantropi din România”.
Înmormântarea, stabilită până la ultimul galben
Testamentul boierului prevedea instrucțiuni foarte precise despre propria înmormântare.
„Înmormântarea mea va fi la sfânta monastire Cernica”, a scris Răducanu Simonide în primul articol al documentului.
Trupul trebuia ținut 24 de ore acasă. Apoi erau chemați trei arhierei și cinci preoți, care să citească trisaghionul.
Boierul a stabilit și plățile. Fiecare arhiereu primea de la soția sa, Elena, câte șase galbeni, iar fiecare preot, o liră. Arhiereul care mergea la mănăstire primea 15 galbeni, iar starețul, cinci. Preoții de la biserica cu Sfinți primeau câte trei napoleoni. Elena trebuia să dea și 40 de sărindare, din banii păstrați în casele de fier.
Locul de veci de la Cernica și memoria de la Brebeni
Simonide este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica, nu departe de cavoul Mitropolitului Nifon.
Pe monument scrie: „În eterna memorie a lui Răducanu Simonidis n. la an 1798. deced. la 1 decemb. 1878.” Ziarul „Adevărul” din 9 noiembrie 1903 a anunțat un parastas la Brebeni și a precizat că venitul moșiei era de 65 de mii de lei pe an.
La Brebeni, boierul este menționat ca „piosul”, „binefăcătorul”, „omul de bine”, „creștinul”, „iubitorul de oameni”, „milostivul” și „smeritul”. Localnicii mai în vârstă păstrează numele lui, auzit de la părinți și bunici, scrie monografia.
