AcasăACTUALPrins cu un permis de conducere fals la vamă. L-a cumpărat cu...

Prins cu un permis de conducere fals la vamă. L-a cumpărat cu 3.000 de euro

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un tânăr a fost prins când încerca să iasă din România la volanul unui autoturism având un permis de conducere fals, el declarând poliţiştilor de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I că a cumpărat documentul cu suma de 3.000 de euro.

Bărbatul, cetăţean român în vârstă de 30 de ani, se afla la volanul unui microbuz înmatriculat în România, iar în momentul în care i-au fost cerute documentele, a prezentat şi un permis de conducere care purta însemnele autorităţilor române, scrie Agerpres.

„Poliţiştii de frontieră au constatat că permisul de conducere nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că bărbatul nu deţine dreptul de a conduce. Cu privire la cele constatate, bărbatul în cauză a declarat că a obţinut documentul fals de la o persoană necunoscută din România, contra sumei de 3.000 de euro”, precizează un comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia de Frontieră Arad.

Bărbatul este cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri