AcasăACTUALProces de votare întrerupt într-o comună din Olt. Poliţiştii fac cercetări

Proces de votare întrerupt într-o comună din Olt. Poliţiştii fac cercetări

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Procesul de votare a fost întrerupt timp de 20 de minute, la o secţie de votare din comuna Pleşoiu, pentru că lipsea o ştampilă.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că poliţiştii au deschis o anchetă.

„La o secție de votare din comuna Pleșoiu a fost sesizat faptul că lipsește o ștampilă de votare. Procesul de votare a fost întrerupt pentru 20 de minute. În prezent a fost reluat, iar polițiștii fac verificări pentru clarificarea situației. Totodată, polițiștii s-au autosesizat și efectuează verificări cu privire la continuarea campaniei electorale în mediul online pe alte trei conturi create pe o rețea de socializare”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Ea a adăugat că, în cele opt ore de la deschiderea secțiilor de vot, nu au fost semnalate probleme deosebite din punct de vedere al ordinii publice. Până la acest moment, au fost înregistrate şapte sesizări cu privire la contravenții sau infracțiuni electorale.

„În fiecare caz, au fost demarate de îndată cercetări. Până acum, şase nu s-au confirmat”, a mai declarat Alexandra Dicu.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri