AcasăACTUALProgramul de susținere a producției de cartof, elaborat de ministrul Agriculturii împreună...

Programul de susținere a producției de cartof, elaborat de ministrul Agriculturii împreună cu fermierii

spot_img
- Publicitate -spot_img
- Advertisement -

Ministrul Agriculturii, Adrian Ionut Chesnoiu, a avut miercuri, o primă întâlnire de lucru cu reprezentanți ai cultivatorilor de cartofi, membri ai Federației Naționale CARTOFUL, precum și cu cei din conducerea Clubului Fermierilor Români, cu scopul de a discuta măsurile de sprijin pentru acest sector, inclusiv elaborarea Programului național de susținere a producției de cartof.

În cadrul discuției au fost prezentate principalele aspecte ale Hotărârii de Guvern aflată în lucru la nivelul experților din cadrul MADR, prin care urmează a fi instituită o schemă de ajutor de minimis, aplicabilă pe întreg teritoriul României în anul 2022, pentru susținerea producției de cartof de consum– Solanum tuberosum.

De asemenea, s-a desprins ideea identificării unor măsuri de susținere pentru încurajarea folosirii de către cultivatorii de cartof din România a materialului certificat pentru însămânțare.

„Toate măsurile pe care le punem în practică la Ministerul Agriculturii sunt elaborate pe baza dialogului deschis și constant cu cei cărora li se adresează acestea. Am prevăzut în bugetul pentru acest an sumele necesare pentru implementarea unui program de susținere a producției de cartofi. În urma discuțiilor cu reprezentanții cultivatorilor, definitivăm actul normativ pe care urmează să îl punem în dezbatere publică. De asemenea, pentru a crește producția, analizăm posibilitatea acordării unei subvenții pentru achiziția de sămânță certificată pentru înființarea culturilor de cartof de consum”, a declarat ministrul.

Consultările pentru elaborarea măsurilor de susținere a producției de cartof vor continua, în perioada următoare, cu membrii Organizației Interprofesionale Legume-Fructe (OIPA), dar și cu reprezentanții sectorului de cercetare, ai mediului științific și academic, astfel încât să rezulte un program coerent, adaptat la nevoile și specificul sectorului.

CITEȘTE ȘI: CJ Gorj alocă fonduri pentru cinci domenii de activitate. Ghidul solicitantului, în dezbatere publică

 

- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri