AcasăECONOMIEProgramul Electric-Up: Analiza dosarelor depuse la finanțare, finalizată săptămâna viitoare

Programul Electric-Up: Analiza dosarelor depuse la finanțare, finalizată săptămâna viitoare

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Analiza celor 2.536 de dosare de finanţare depuse în programul Electric-Up va fi finalizată în următoarele săptămâni, în condiţiile în care, până în prezent, au fost analizate 2.033 de dosare. 

Evaluarea dosarelor depuse pentru finanţare în programul Electric-Up a început pe 9 aprilie, o dată cu configurarea accesului în platforma informatică dedicată programului, se menţionează în comunicat, potrivit Agerpres.

„Până în acest moment au fost analizate 2033 de dosare şi transmise către aplicanţi 498 de solicitări pentru clarificare şi completare. Vom publica în fiecare zi de luni un status actualizat al Programului. Concret, urmează să finalizăm, în următoarele săptămâni, analiza tuturor celor 2536 de dosare şi să comunicăm solicitările de clarificare către toţi participanţii care nu au avut dosarele complete/conforme. După parcurgerea acestei etape vor fi solicitate proiectele tehnice aplicanţilor evaluaţi ca fiind eligibili, conform Ghidului de finanţare”, se precizează în comunicat.

Perioada de înscriere în cadrul primei sesiuni a programului ElectricUp s-a finalizat în data de 3 februarie 2021, conform Ministerului Energiei.

Etapele următoare înscrierii sunt cele de analiză şi evaluare, în conformitate cu prevederile ghidului de finanţare, iar în această etapă vor fi solicitate aplicanţilor clarificări şi completări pentru documentele depuse în etapa de înscriere.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri