Angajații din cadrul Companiei de Drumuri protestează marți pentru salarii mai mari.
Sindicatul Drumarilor „Elie Radu”, care reuneşte angajaţi din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), organizează marţi un miting de protest în faţa sediului Ministerului Transporturilor, reclamând situaţia salarială a angajaţilor.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că CNAIR nu a demarat negocierile cu angajaţii pentru Contractul Colectiv de Muncă, dar şi de faptul că bugetul companiei pentru anul 2019 nu prevede creşteri salariale pentru angajaţi.
„Între CNAIR şi Sindicat s-a încheiat Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate semnat şi înregistrat la ITM sub nr. 277/25.07.2018. Astfel, la data de 25.07.2019, acest contract încetează să-şi producă efectele, iar negocierile ar fi trebuit să înceapă cu 45 de zile înainte de expirarea CCM-ului. Din cauza lipsei bugetului, părţile contractului colectiv de muncă nu au putut începe aceste negocieri”, se precizează în comunicatul transmis de sindicat.
Acesta acuză Ministerul Finanţelor că a cerut CNAIR să refacă bugetul pe anul în curs fără să includă vreo creştere salarială.
„Din informaţiile primite de la CNAIR rezultă că bugetul a plecat iniţial de la companie cu anumite creşteri salariale, a fost respins ulterior la aprobare de către celelalte ministere, iar acum a fost refăcut la solicitarea expresă a Ministerului Finanţelor Publice cu 0% creştere salarială. Apreciem că nu există nici o justificare pentru ca bugetul CNAIR să nu fie majorat şi pe componenta drepturi salariale”, consideră sindicaliştii din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Sindicatul Drumarilor enumeră motivele pentru care solicită creşteri salariale: inflaţia, facilităţile fiscale pentru constructori din OUG 114, lipsa de personal din cadrul CNAIR, munca suplimentară faţă de fişa postului realizată de angajaţii CNAIR ca şi consultanţă pe proiecte.
În acest context, sindicaliştii din CNAIR avertizează că există pericolul declanşării conflictului de muncă, în cazul în care bugetul companiei nu va include creşteri salariale.
„În condiţiile în care bugetul CNAIR nu are prevăzute nici un fel de creşteri salariale, Sindicatul este pus în situaţia de a nu putea negocia un contract colectiv de muncă, ceea ce va duce la mişcări de protest (pichetări sedii ministere şi CNAIR şi în final, conflict colectiv de muncă). Pentru o mai bună informare a opiniei publice este important de menţionat faptul că la nivel de Direcţii Regionale de Drumuri şi Poduri 1-7 (personal muncitor + TESA din teritoriu) salariul de bază mediu brut este de 3.849 lei, iar la nivel CNAIR Central salariul de baza mediu brut este de 7.114 lei”, se menţionează în comunicatul Sindicatului Drumarilor.