Ministrul demis al Finanţelor, Florin Cîţu, este acuzat de cei de la PSD că a făcut „dezmăţ din banul public”, după ce Comisia Europeană a declanşat oficial procedura de deficit excesiv pentru România.
Social democraţii susţin, într-o postare pe pagian de Facebook, că PNL este „gata să-și dărâme propriul guvern”.
„Culmea tupeului! După ce a băgat economia în șanț, ministrul Cîțu se vaită că vine Comisia Europeană să-l amendeze?!! Domnule ministru, în ultimele două luni, când ați făcut dezmăț în banul public prin cheltuieli bugetare nejustificate de 9,5 miliarde lei (0,9% din PIB) nu v-ați gândit la deficit? Când ați plătit 1,5 miliarde de lei bani publici pe plasme și jeep-uri, deficitul unde era? Când v-ați grăbit să aruncați 0,9 miliarde lei în conturile fraţilor Micula iar ați uitat că există și deficit?”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a PSD.
Mai mult, social democraţii susţin că „trei luni au fost suficiente pentru a vedea de ce este în stare PNL la guvernare!”












