AcasăACTUALRata de promovare a concursului de titularizare, sesiunea 2020, este 58,66%. Doljul...

Rata de promovare a concursului de titularizare, sesiunea 2020, este 58,66%. Doljul ocupă un loc fruntaș la nivel național

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Aproape 60% (58,66%) dintre cadrele didactice care au susţinut proba scrisă a concursului de titularizare sesiunea 2020 pentru ocuparea posturilor din învăţământul preuniversitar au promovat examenul, conform rezultatelor dinainte de înregistrarea contestaţiilor publicate pe site-ul titularizare.edu.ro, informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

„Procentul notelor peste 7 obţinute de candidaţii care au susţinut proba scrisă este de 58,66%, superior în raport cu procentele consemnate în ultimii trei ani: 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017. 239 de candidaţi au obţinut nota 10, iar 14.269 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 9,99. La proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 27.002 candidaţi din totalul de 30.113 de candidaţi înscrişi”, se arată într-un comunicat al MEC transmis, marţi, AGERPRES.

În centrele de evaluare au fost notate 24.732 de lucrări, întrucât 2.145 de candidaţi s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei; 32 de candidaţi au fost eliminaţi, iar lucrările a 93 au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi pe posturi didactice în anul şcolar 2020 – 2021.

Din promoţia curentă, 58,38% dintre candidaţi au obţinut note peste 7. În anii trecuţi această pondere a fost de 46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017.

Procente de promovare superioare au fost înregistrate în Cluj – 69,66%, Dolj – 65,57%, Braşov – 64,16% şi Capitală – 64,43%.

Contestaţiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 4 august, după afişarea rezultatelor, până la ora 21,00, respectiv 5 august, până la ora 12,00.

Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul titularizare.edu.ro, în data de 11 august.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină la proba scrisă minimum nota 7 (şapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la proba scrisă, se realizează în şedinţe publice sau online, organizate de către inspectoratele şcolare în intervalul 12 – 14 august.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri