AcasăPOLITICĂRectorul ASE propune retragerea titlului de doctor al lui Darius Vâlcov, pe...

Rectorul ASE propune retragerea titlului de doctor al lui Darius Vâlcov, pe motiv de plagiat

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Darius Vâlcov, fost consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai fostului președinte al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a plagiat un sfert din teza de doctorat în finanțe fără să indice vreo sursă.

Acesta este verdictul Comisiei de Etică și Deontologie Profesională de la Academia de Studii Economice (ASE) și a fost emis în urma unei sesizări primite la scurt timp după ce PressOne a dezvăluit, în exclusivitate, că teza de doctorat a lui Vâlcov este plagiată.

„49,72 pagini, reprezentând 23,45% din cele 212 pagini propriu-zise ale tezei de doctorat, respectiv 49,72% din cele 100 de pagini supuse analizei, sunt expresia unui caz de plagiat, așa cum este acesta definit de prevederile Legii 206/2004 aplicabile la data susținerii publice a tezei de doctorat”, se arată în raportul Comisiei de Etică a ASE.

Decizia de plagiat a fost luată în data de 26 iulie 2019 de către toți cei 11 membri prezenți, însă abia la finalul săptămânii trecute a fost făcută publică pe site-ul ASE.

Deși a fost invitat în fața Comisiei de Etică pentru a-și susține poziția față de acuzațiile aduse și pentru a se apăra, fostul consilier al premierului Dăncilă nu s-a prezentat.

Imediat după publicarea anchetei despre teza sa, Darius Vâlcov susținea într-un comentariu pe Facebook că este „exclus” ca aceasta să fie plagiată. Între timp, Vâlcov – care a fost demis de premierul Viorica Dăncilă la câteva zile după condamnarea lui Liviu Dragnea – și-a desființat contul de Facebook.
Postarea prin care Vâlcov răspundea acuzațiilor de plagiat publicate, în premieră, de PressOne.

Rectorul Academiei de Studii Economice, Nicolae Istudor, a declarat că raportul Comisiei de Etică a fost trimis încă din luna august la Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Istudor ne-a mai declarat că tot atunci a trimis către CNATDCU și propunerea de retragere a titlului de doctor a lui Darius Vâlcov.

CNATDCU are, în această săptămână, ședințe ale comisiilor de specialitate – dar și ședința extinsă a Consiliului General.
***

Verdictul Comisiei de Etică a ASE nu lasă loc niciunei interpretări: teza de doctorat a lui Darius Vâlcov este plagiată.

continuare pe pressone.ro

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri