AcasăACTUALResturi de cerbi găsite pe Muntele Roşu. Poliţiştii au întocmit dosar penal

Resturi de cerbi găsite pe Muntele Roşu. Poliţiştii au întocmit dosar penal

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un dosar penal a fost întocmit de către poliţiştii din judeţul Argeş, după ce reprezentanţii unei asociaţii de vânătoare au semnalat faptul că pe Muntele Roșu, din Masivul Leaota-Papușa, au găsit resturile a doi cerbi. 

Sesizarea a fost făcută în noaptea de sâmbătă spre duminică, reprezentanți ai Asociației de Vânătoare Păpușa-Leaota menţionând şi că anterior ar fi observat un autoturism în zona respectivă.

„La locul indicat s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș și Secției de Poliție Rurală Rucăr, care au constatat că cele sesizate se confirmă. În urma verificărilor preliminare efectuate, a fost identificat autoturismul indicat de apelant. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar verificările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Argeş.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri