Klaus Iohannis a declarat, luni, că o echipă formată din 11 medici şi şase asistenţi medicali va fi trimisă în Italia pentru a ajuta sistemul sanitar în lupta cu COVID-19, boala infecţioasă provocată de noul coronavirus care a ucis peste 15.000 de persoane.
Cel târziu marți vor porni către Italia 11 medici și 6 asistenți medicali.
Potrivit președintelui Iohannis, medicii și asistentele vor merge în zona Milano, pentru a ajuta autoritățile italiene.
„Am avut o discuţie legată de felul în care România îşi arată solidaritatea faţă de alţii. Am decis ca România să trimită o echipă de medici şi asistenţi medicali în Italia. Ei vor merge în zona Milano. Vor pleca cel târziu mâine – o echipă formată din 11 medici şi şase asistenţi medicali”, a declarat Klaus Iohannis.












