În data de 25 martie, credincioșii sărbătoresc Buna Vestire sau Blagoveștenia, cum este cunoscută popular. Cei care țin Marele Post al Paștelui au dezlegare la pește. În această zi, Fecioara Maria a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil că-l va naşte pe Fiul lui Dumnezeu.
Buna Vestire este o sărbătoare cu dată fixă, 25 martie, de la care începe să curgă perioada de 9 luni, până la Crăciun, cât Maria L-a purtat în pântece pe Iisus.
Fecioara din Nazaret, crescută în Templu până la 15 ani și apoi dată în tutela dreptului Iosif (căci părinții ei muriseră între timp), a fost aleasă de Dumnezeu și a primit înștiințare prin Arhanghelul Gavriil (sărbătorit pe 26 martie): “Bucură-te, ceea ce ești plină de har! Domnul este cu tine. Binecuvântată esși tu între femei… Și iată, vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema…” (Luca 1, 28-32).
Buna Vestire este sarbatorita in fiecare an in perioada Postului Mare, fiind una dintre sarbatorile pentru care Biserica acorda dezlegare la peste, indiferent in ce zi ar cădea aceasta.
Sărbătoarea Bunei Vestiri întâmpină şi sosirea rândunelelor, dar și primul cântat al cucului, zi numită în calendar Ziua Cucului. Potrivit traditiei, daca primul cantec al cucului era auzit pe stomacul gol, in spatele omului, era semn rau: „Cucu-n spate mi-a cantat/ si moartea m-a sagetat!”. Exista obiceiul ca in aceasta zi, sa se numere de cate ori cucul isi canta numele, numar care ar descoperi cati ani mai avem de trait. Flacaii si fetele il intrebau pe cuc cand se vor casatori: „Cucule voinicule/ Cati ani imi vei da/ pan’ m-oi insura (marita)?” Daca se intampla ca dupa rostirea acestor cuvinte, cucul sa cante, cantecul sau echivala cu un an de astepare. Dimpotriva, daca el tacea, tacerea sa era semn ca avem de-a face cu o casatorie grabnica.
Este interzis sa dormi prea mult in aceasta zi caci in caz contrar vei fi somnoros de-a lungul intregului an.
In unele zone ale tarii, exista obiceiul de a face un foc in curte, in dreptul usii, si a se pune pe langa foc 3 strachini cu apa, sare si paine care mai tarziu sunt date de pomana. In alte parti, conform traditiei, se asaza pe pragul usii 3 farfurioare cu paine si sare spre a potoli foamea ingerilor. Acestia, in schimb, vor pazi si veghea locuinta respectiva.
Sărbătoarea Bunei Vestiri a născut, de-a lungul timpului, o serie de datini, superstiţii şi obiceiuri. Tradiţia populară spune că, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat: cine se ceartă în ziua de Buna Vestire are necazuri tot anul. În această zi se fac şi previziuni meteorologice. În popor există credinţa că aşa cum este vremea ziua de Buna Vestire, aşa va fi şi în ziua de Paşti. De Buna Vestire este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor.