Noul parc construit de municipalitate pe o parte a terenului fostei unităţi militare din Slatina a fost inaugurat oficial vineri, o dată cu deschiderea primei ediţii a Street Food Festival. La eveniment au participat, printre alţii, primarul Emil Moţ şi preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu.
Cel mai mare parc din Slatina se întinde pe 3,2 hectare, iar investiţia primăriei se ridică la 13 milioane lei. Slătinenii pot găsi două locuri de joacă, grupuri sanitare, pistă de tartan pentru alergat, bănci, iluminat arhitectural, iluminat pietonal, dar şi 368 de arbori.
De săptămâna viitoare va fi gata şi terenul multifuncţional, după ce va fi turnat tartanul, iar cafeneau din centrul zonei de promenadă, în primăvara anului viitor. Muncitorii mai au de lucru în interior, apoi urmează procedura de atribuire a spaţiului, prin licitaţie publică.
„Ne-am plimbat prin parc şi am stat de vorbă cu oamenii. Totul este OK şi foarte-foarte bine. Sunt foarte bucuros astăzi pentru că am reuşit să inaugurăm cel mai mare parc din Slatina. Muncim de un an, de anul trecut, ca să putem face acest lucru. Chiar dacă perioada de execuţie era de doi ani, noi ne-am mobilizat şi am vrut să dăm cât mai repede această «bucată de Rai». Sunt foarte mulţi slătineni care apreciează şi cu toţii ne bucurăm de noul parc, numit Parcul Tineretului, după cum au decis chiar slătinenii. Strada de lângă se va numi Aleea Eroilor. Am reuşit, mai sunt mici retuşuri, dar le vom face şi pe acelea. Este o investiţie sută la sută a primăriei, fără ajutoare din altă parte, sunt numai fonduri locale. Este investiţie pe care slătinenii au urmărit-o, în ultimul an, de când am pus prima piatră, de când am decopertat primul metru de pământ, până astăzi”, a declarat primarul Emil Moţ.
Inaugurarea celui mai mare parc din Slatina a conincis cu Festivalul Street Food, care se desfăşoară până duminică.
„Festivalul Street Food este ceva inedit pentru Slatina. Este un alt concept, mâncare este cu totul altfel, nu obişnuiţii mici cu bere. Sunt mâncăruri sofisticate, făcute de bucătari specializaţi. Oamenii pot sta pe iarbă, se pot relaxa, se pot simţi bine. Sunt multe familii cu copiii, iar iarba şi spaţiile de joacă sunt folosite la maxim. Este un lucru nou pentru Slatina, preluat din oraşele vest-europene, şi sper să prindă şi la noi”, a mai declarat Moţ.
La rândul său, preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, l-a felicitat pe edil pentru realizarea acestui parc, exprimându-şi speranţa că investiţia va fi cartea de vizită a primului mandat de primar al lui Emil Moţ
„Consider că acest parc este o carte de vizită a primului mandat al primarului Emil Moţ. Aşa cum ştiţi, această idee a parcului de la unitatea militară a plecat încă din perioada campaniei electorale trecute, în condiţiile în care Emil era doar candidat. Îl felicit pentru această realizare, este ceva foarte bun şi cred că va rămâne o carte de vizită a primului mandat. A durat trei ani – aşa cum ştiţi, toate proiectele în România durează foarte mult de la idee până la punerea în practică – şi având în vedere că vin din administraţia publică şi ştiu ce înseamnă astfel de proceduri, să ştiţi că a fost realizat chiar repede. Urmează alte lucruri pentru slătineni. Sperăm ca într-un timp foarte scurt, toată munca primarului din ultimii trei ani să se vadă şi proiecte să ajungă la final: vorbim de parcuri, de parcări, de foarte multe investiţii pe care Primăria Slatina le-a avut în aceşti trei ani în studii şi în proiectare şi care vor deveni realitate în perioada următoare”, a declarat preşedintele CJ Olt.
GALERIE FOTO




























