AcasăACTUALScandal la ședința de consiliu local din cauza unor indemnizații de peste...

Scandal la ședința de consiliu local din cauza unor indemnizații de peste 16.600 de lei. Atât câștigă trei administratori ai unor SRL -uri din subordinea Primăriei Craiova

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Majorarea indemnizațiilor celor trei administratori ai societăților aflate în subordinea Primăriei Craiova, SC Salubritate, SC Piețe și Târguri și SC RAT Craiova, la suma de 16.640 de lei/lunar, a stârnit reacții aprinse în rândul consilierilor locali craioveni din partea PNL, administrația motivând că acest salt se face din considerente ce țin de legalitate.

Conform hotărârii de proiect votată, joi, în cadrul ședinței ordinare, lui Mihai Butari, Alin Mărăcine și Marcel Tănăsescu li s-a stabilit o indemnizație de 16.640 de lei, brut, pe lună (echivalentul unui venit net lunar de 9.734 de lei).

Atât consilierii municipali liberali, cât și consilierul ALDE, Dumitru Măceșanu, consideră că un astfel de venit lunar este unul exagerat, mai ales în raport cu indicatorii de performanță  ai actului de management în cazul celor trei.

„Nu este posibil să dăm astfel de salarii. Ce justificare avem?! Sunt sume mari. Acestea sunt SRL–uri. Nu ne obliga nimeni să dăm acel maxim prevăzut. Este exagerat și cred că nu își prea au rostul explicațiile dumneavoastră”, a spus Mănescu.

„Până acum ceva timp vorbeam, de exemplu, despre domnul de la RAT Craiova că nu suntem mulțumiți de anumite lucruri, iar acum îl recompensăm. Este ceva ambiguu”, a completat un consilier liberal.

Potrivit municipalității, această majorare se face după un audit al Curții de Conturi a României care a sesizat că salariile administratorilor nu erau evidențiate, ca și cuantum, în contractele lor de mandat. Astfel, inspectorii Curții au recomandat ca Adunarea Generală a Acționarilor (AGA), care a desemnat numele administratorului, să stabilească acum și cuantumul indemnizației pe care aceștia o primesc, după cum explică cei din administrație situația.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri