AcasăACTUALSe caută voluntari pentru copiii fără părinți. Vor avea loc ședințe de...

Se caută voluntari pentru copiii fără părinți. Vor avea loc ședințe de recuperare sau pregătire școlară

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Copiii din centrele de plasament au nevoie de persoane care să îi asculte, să îi învețe și să îi încurajeze permanent, și micuții din județul Dolj urmând a fi beneficiarii unui program educațional prin intermediul căruia voluntarii le dedică trei ore pe săptămână în următorul an școlar.

Cei care au participat deja la acest program, ca voluntari, spun că au învățat, la rândul lor, că fiecare gest contează și că cea mai mare satisfacție a lor este faptul că micuții le devin prieteni.

„Voluntariatul la „Ajungem Mari” este una dintre cele mai frumoase experiențe. M-a ajutat să devin un om mai bun, să descopăr suflete pure și să dăruiesc cunoștințe, inspirație și iubire acolo unde lipsesc cel mai mult. Am învățat de la copii și de la colegii voluntari că fiecare gest contează și contribuie la viitorul lor”, a spus Mariana, voluntar Ajungem MARI în Brașov.

„Sunt aici pentru ei să îi ascult și să îi încurajez, să îi învăț cum să se poarte în lume. Pentru mine cea mai mare satisfacție ar fi să mă cheme peste ani la nunta lor și să îmi spună că sunt bine și fericiți”, a mărturisit Cetin, voluntar „Ajungem MARI”, în București.

„Important e să vii cu inima deschisă, să îi cunoști și să îi accepți pe copii așa cum sunt. Abia după ce se creează o relație, voluntarii își pot seta obiective de învățare. Sunt copii sensibili și minunați, cu răni mari în suflet, iar după toate experiențele triste prin care au trecut, ei își doresc în primul rând acceptare și prietenie”, a explicat Iarina Taban, fondatoarea programului.

Programul educațional „Ajungem MARI” sprijină copiii pe termen lung, iar cu unii copii se lucrează chiar de 5 ani, de la începutul programului. Schimbările se fac cu pași mici și perseverență. De aceea este nevoie de mai mulți voluntari care să se implice în fiecare comunitate. Vin mereu în centre alți copii care au trecut prin experiențe greu de suportat.

Centrele se închid și copiii sunt mutați în căsuțe sau apartamente de tip familial, iar voluntarii zâmbitori îi urmează, reprezentând un element de stabilitate în viețile lor.

Voluntarii participă la un training inițial și sunt repartizați la centre în funcție de abilitățile lor, nevoile copiilor, distanța față de centru și de programul lor (în timpul săptămânii sau în weekend). Ei vor merge timp de 8 luni în echipe de doi sau trei voluntari la grupe de 3-6 copii pentru ședințe de recuperare sau pregătire școlară, ateliere de cunoștințe generale și ateliere creative. Vârsta minimă pentru voluntariat este de 16 ani.

Programul se desfășoară în București și 24 de județe, respectiv Arad, Argeş, Bacău, Brăila, Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Constanţa, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vrancea.

Termenul limită pentru înscriere este 20 august. Înscrierea se face prin completarea unui formular online pe website-ul www.ajungemmari.ro la secțiunea Devino Voluntar, acolo unde se găsesc și toate detaliile despre program.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Emisiunea "Reporter 24"

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri