AcasăACTUALȘef de la „Rutieră” din Craiova, medalie de aur la Campionatul Național...

Șef de la „Rutieră” din Craiova, medalie de aur la Campionatul Național de Culturism

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un poliţist rutier din Craiova, în vârstă de 49 de ani, a câştigat cele mai importante concursuri organizate, în acest an, de Federaţia Română de Culturism şi Fitness.

Astfel, în luna septembrie, Florentin Corbeanu a câştigat „Cupa României” la Culturism şi Fitness, iar în luna octombrie a devenit campion naţional la acelaşi sport, obținând medalia de aur la Campionatul Naţional, organizat la Sibiu.

În prezent, Florentin Corbeanu este agent şef principal de poliţie şi lucrează în cadrul Biroului Rutier Craiova, informează IPJ Dolj.

„Acesta a fost felicitat atât de colegi, cât şi de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, de asemenea fiindu-i înmânată şi o diplomă de merit pentru obţinerea unor rezultatele foarte bune la competiţiile sportive la care a participat”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Dolj.

Poliţiştul a mai fost campion naţional şi în urmă cu 30 de ani.

În decembrie, Corbeanu va reprezenta România la Campionatul Mondial de Culturism şi Fitness, care va fi organizat în Spania – Tarragona.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri