AcasăACTUALŞeful AUR, George Simion, sare în apărarea Elenei Lasconi după ce aceasta...

Şeful AUR, George Simion, sare în apărarea Elenei Lasconi după ce aceasta a fost exclusă de la europarlametare

spot_img
spot_img
- Advertisement -

George Simion, președintele partidului extremist AUR, i-a luat duminică apărarea Elenei Lasconi, după ce aceasta a declarat că a votat DA la referendumul pentru familia tradițională, iar Cătălin Drulă a anunțat că vrea să o elimine de pe lista de candidați la europarlamentare a USR.

”USR face ce face și iese din nou în evidență. Acum, cu acest scandal iscat în jurul Elenei Lasconi. Dacă politic sunt eșuați, cu toții, cei de la USR țin să iasă în prim plan cum pot. Și, se scuză, se acuză, mai au puțin și o ard pe rug pe Elena Lasconi. Asta, în timp ce românii riscă, de exemplu, să nu mai poată să folosească banii în numerar strânși, poate, o viață. Ca și cum nu sunt alte probleme de rezolvat în România, useriștii se ceartă între ei despre cine se căsătorește cu cine”, a scris Simion pe blogul său.

”Practic, pentru useriști, susținerea familiei tradiționale, cea formată din femeie și bărbat, așa cum ne-a lăsat bunul Dumnezeu pe lume, nu este ceva normal… În loc să se concentreze pe celelalte nume perimate care deschid lista, cum ar fi Dan Barna, Vlad Voiculescu sau Vlad Botoș, pentru că vă pot enumera zeci de motive pentru care aceștia nu ar trebui să reprezinte România în Parlamentul European, sau pe nereușitele ca primar ale Elenei Lasconi de la Câmpulung Muscel, care se întind și ele pe multe pagini, useriștii au găsit de ce să se ia. Probabil nu le mai ajungeau locurile și se tem că nu vor atinge sinecurile dorite”, a mai spus Simion.

Eliminată din cursa pentru europarlamentare

Valul de dezbateri stârnit de declarația Elenei Lasconi, care a recunoscut public că a votat DA la referendumul pentru familie, o costă locul eligibil în cursa pentru europarlamentare. Liderul USR, Cătălin Drulă anunță că a vorbit cu Lasconi și că i-a cerut să se retragă din campania pentru europarlamentare, urmând să fie convocat Biroul Național al USR în această seară pentru formalizarea deciziei. Președintele USR consideră că întreaga dezbatere și situația personală a Elenei Lasconi „afectează campania și concentrarea USR pe lupta cu monstrul PSD-PNL”.

Cel mai dur atac pentru Elena Lasconi a venit chiar din partea fiicei sale, aflată la Paris, tânără care se declară o susținătoare a drepturilor comunității LGBTQ.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri