AcasăPOLITICĂSenatul votat creşterea indemnizaţiilor demnitarilor. Cine beneficiază de măsură

Senatul votat creşterea indemnizaţiilor demnitarilor. Cine beneficiază de măsură

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Senatul a adoptat, miercuri, majorarea indemnizațiilor demnitarilor și creșterea sporurilor cu 25% pentru funcționarii publici implicați în procesul legislativ. Este vorba de indemnizațiile președintelui, miniștriilor, parlamentarilor, primarilor, președinților de consilii județene și locale precum și ale funcționarilor publici care îi deservesc pe aceștia.

Cu 91 de voturi pentru (PSD, PNL și UDMR) și 22 împotrivă (USR) senatorii au dat undă verde majorărilor chiar în ziua în care Curtea Constituțională, la sesizarea USR, a declarat neconstituționale două proiecte de legi care aveau același scop și anume creșterea salariilor demnitarilor.

Judecătorii CCR au decis miercuri dimineața ca majorările salariale din sistemul public care urmau să se aplice demnitarilor, președinților de Consilii Județene, primari, parlamentari sunt neconstituționale. USR a depus în luna iunie două sesizări în aceste sens la Curtea Constituţională.

Majorările salariilor demnitarilor sunt neconstituționale – decizie Curtea Constituțională

La câteva ore diferență de decizia CCR, senatorii au votat în ședință de plen un proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței 115/2022. Astfel, senatorii din Coaliția PSD-PNL-UDMR au modificat ordonanța în care erau exceptați demnitarii și aleșii locali, introducând un amendament prin care majorează indemnizațiile acestora.

CITEŞTE ŞI: Şofer din Olt, condamnat deşi etilotestul arăta zero. Pentru ce infracţiune l-au găsit vinovat judecătorii

Mai exact, la propunerea senatorilor UDMR, Turos Lorand și Fejer Laszlo-Odon, prin legea de aprobare a OUG 115/2022 indemnizațiile lunare pentru cei care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite vor crește de la 1 noiembrie 2022. Concret, cuantumul brut al indemnizațiilor va fi stabilit prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea salarizării unitare cu salariul minim pe țară pentru anul 2021.

Pe amendamentul introdus un parlamentar va beneficia de o majorare cu 2000 de lei a salariul brut.

De asemenea, prin amendamentul UDMR, votat de majoritatea PSD-PNL-UDMR din Comisia de muncă, vor crește cu 25% și salariile și sporurile personalului de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Parlamentului, Consiliului Legislativ și Administrației Prezidențiale.

De precizat este că autorii amendamentului nu au indicat sursa de finanțare pentru aceste majorări salariale.

La ședința de plen, USR a solicitat retrimiterea raportului la comisie, pentru o săptămână, precizând că riscă să fie atacat din nou la CCR şi să fie respins de către judecători. Propunerea acestora a fost repinsă în plen, cu 54 de voturi împotrivă şi 35 de voturi pentru.

Senatul este primă cameră sesizată, lege de aprobarea a OUG 115/2022 urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților care este forul decizional în acest caz, scrie hotnews.ro.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri