Sfântul Haralambie, prăznuit pe 10 februarie, este cunoscut ca apărător împotriva ciumei și foametei, iar tradiția spune că Dumnezeu i-a îndeplinit dorința ca locurile unde se află moaștele sale să fie ferite de boli și lipsuri.
Sfântul Haralambie, prăznuit pe 10 februarie, este cunoscut ca fiind apărător de ciumă și de foamete. Confirmarea o găsim în Acatistul închinat lui: „Bucură-te, izbavitorule de ciumă și de foamete!“.
Înainte de a fi condamnat la moarte Sfântul Haralambie i-a cerut lui Dumnezeu ca locul unde vor rămâne moaștele sale să nu sufere niciodată de foame și de boli, iar Domnul i-a promis că o să-i îndeplinească dorința.
În iconografia ortodoxă greacă, Sfântul Haralambie este reprezentat ca un preot, iar în cea rusă sub chip de ierarh.
Capul său se păstrează la Manastrirea „Sfântul Ștefan“ din Meteora, iar în biserica Mănăstirii Miclauseni, din Iași, se află moaștele a treizeci de sfinți, printre care și ale Sfântului Haralambie.
Părticele din moaștele sale sunt prezente la Mănăstirea Rașca, la Catedrala episcopală din Galați, la bisericile „Sfântul Dumitru“ (Poștă), „Sfinții Arhangheli“ (Oțelari), „Sfântul Stelian“ (Lucaci) din București.
Istoria consemnează că oamenii au cerut ajutorul său în diferite situați grele cum au fost „ciumă lui Caragea“, din 1813, dar și de foametea din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, din 1795.
Sfântul Haralambie a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. În timpul rugăciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis și sfântul a văzut pe Hristos și pe îngerii săi.
Sfântul Haralambie i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne moaștele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame și de boli. Domnul i-a promis că o să-i îndeplinească dorințele și S-a ridicat la cer împreună cu sufletul martirului Haralambie. A murit înainte de a fi executat.
Sfântul Haralambie a fost episcop în Cetatea Magneziei, din Asia Mică, Turcia de astăzi, în vremea împăratului Septimu Sever (193-211).
Când Sfântul Haralambie a împlinit vârstă de 113 ani a fost supus la diverse chinuri pentru că nu a lepădat credință în Hristos. Potrivit tradiției, în timpul torturilor, mâinile guvernatorului Lucian s-au lipit de trupul sfântului și au rămas acolo până când mucenicul a făcut rugăciune. În față acestei minuni, cei care îl torturau s-au convertit la creștinism.
Sursa: crestinortodox.ro
