AcasăECONOMIESindicate: Alro a redus producţia cu 70%

Sindicate: Alro a redus producţia cu 70%

spot_img
- Publicitate -spot_img
- Advertisement -

Uzina pe care Alro SA o deţine în Slatina a redus producţia cu 70%, potrivit sindicaliştilor, din cauza preţului mare la energie.

Preşedintele Sindicatului Aluministul, Constantin Popescu, spune că nu mai puţin de 700 de angajaţi sunt în şomaj şi şomaj tehnic, numărul acestor urmând să se dubleze, până la finalul acestui an.

Compania a închis trei secţii de electroliză, în această primăvară.

„Numai la ALRO S.A am redus producția cu  70%, avem 700 de oameni în șomaj si șomaj tehnic urmând ca până la sfârșitul anului încă 1500 de oameni să părăsească întreprinderea. La Alum Tulcea societatea al cărei acționar majoritar este ALRO S.A am închis activitatea și peste 570 de oameni sunt în șomaj”, transmit sindicaliştii.

CITEŞTE ŞI: Angajații termocentralelor Ișalnița, Turceni și Craiova II reiau protestul pentru aplicarea legii pensiilor

Aproximativ 400 de sindicalişti din cadrul Alro Slatina protestează, vineri, în faţa sediului Ministerului Energiei din Capitală.

Protestul este organizat de Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor “Metarom”, împreună cu Sindicatul Liber Aluministul, Sindicatul Liber Alro, Sindicatul Prelucrarea Aluminiului, Sindicatul Alro Product şi Sindicatul Alum Tulcea.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de creşterea preţului la energie şi caze naturale, care a dus inclusiv la închiderea de capacităţi de producţie şi disponibilizări, la Alro Slatina.

 

- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri