AcasăACTUALSirieni și turci prinși în timp ce încercau să intre fraudulos în...

Sirieni și turci prinși în timp ce încercau să intre fraudulos în țară

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Trei cetăţeni turci care au încercat să intre ilegal în România, folosind cărţi de identitate emise de autorităţile din Bulgaria, ce aparţineau altor persoane, au fost prinși, noaptea trecută la Frontiera Calafat. 

Pe sensul de intrare în țară s-a prezentat, la volanul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria, un cetăţean bulgar. Şoferul era însoţit de trei bărbați, care au prezentat la controlul de frontieră cărţi de identitate emise de autoritățile bulgare.

„Cu ocazia verificării documentelor, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a avut suspiciuni cu privire la fotografiile cărţilor de identitate prezentate de pasageri, fapt pentru care au fost efectuate verificări suplimentare. Astfel, s-a constatat că documentele pe care persoanele în cauză le-au prezentat, aparțineau altor persoane”, transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.

Cei trei bărbați au declarat că intenţionau să ajungă în Germania şi au recurs la această metodă deoarece nu deţineau vize de călătorie.

Călătoria acestora a fost întreruptă, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, şoferul şi cei trei cetăţeni turci au fost preluaţi de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Tot luni, cinci migranţi sirieni care voiau să ajungă în Germania au fost găsiți într-un tren de marfă încărcat cu piese auto. Tinerii i au fost ajutați să se urce în tren de un cetățean turc, căruia i-au plătit câte 2.000 de euro.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.