AcasăACTUALSlatina: Ambulanţă aflată în misiune, implicată într-un accident rutier

Slatina: Ambulanţă aflată în misiune, implicată într-un accident rutier

spot_img
spot_img
- Advertisement -

O ambulanţă a fost acroşată de un autoturism, marţi dimineaţa, pe strada Tudor Vladimirescu din Slatina, în zona Târgului de Săptămână. În accident a mai fost implicată şi o autoutilitară.

Potrivit unor imformaţii, echipajul SAJ Olt mergea spre un caz medical, la Teslui, şi aşadar nu avea pacient.

Autospecială a fost acroșată de un autoturism. Nu au fost victime.

Un alt echipaj a fost trimis către cazul medical.

Poliţiştii au aplicat o amendă.

„Polițiștii au stabilit faptul că în eveniment au fost implicate 3 autovehicule. În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale. Unul dintre conducatorii auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 580 de lei, întrucât nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

 

 

 

 

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri