Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova şi terenul aferent acestui imobil vor fi transferate din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, domeniului public al municipiului Craiova și Consiliului Local Craiova, conform unui proiect de hotărâre ce va ajunge, joi, pe masa consilierilor municipali.
Această solicitare pentru transmiterea imobilelor de la MTI către autoritatea locală se face conform legii și urmărește atingerea mai multor obiective.
„Solicitarea privind preluarea în domeniul public al municipiului Craiova şi administrarea Consilului Local al Municipiului Craiova vine ca o soluţie de eficientizare, dar şi de asigurare a transparenţei decizionale. Descentralizarea este principala metodă prin care deciziile referitoare la asistenţa medicală dintr-o comunitate sunt iniţiate de către membrii acesteia, asigurându-se în acest fel comunităţii un rol de modelare a serviciilor medicale, conform intereselor şi dorinţelor membrilor acesteia. Un alt obiectiv urmărit prin descentralizare este facilitarea atragerii în sistem a fondurilor externe suplimentare fiindcă autorităţiile locale sunt instiituţiile care pot susţine proiectele pentru atragerea de fonduri europene, pentru dezvoltarea infrastructurii şi creşterea calităţii serviciilor medicale, proiecte de care sistemul medical românesc are urgentă nevoie astăzi”, se arată într-un raport care stă la baza proiectului de hotărâre.
Predarea unității medicale se va face în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de transmitere, mai spun autoritățile locale.












