AcasăADMINISTRAŢIESpitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a cumpărat 300 de paturi noi. Banii...

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a cumpărat 300 de paturi noi. Banii – 3,6 milioane de lei – vin de la CJ Olt şi Ministerul Sănătăţii

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina a cumpărat 300 de paturi noi, majoritatea pentru saloanele din blocul Medical şi pentru Secţia psihiatrie, potrivit managerului Cătălin Rotea, care a precizat că se ajunge astfel ca o jumătate din paturile unităţii sanitare să fie noi.

Rotea a menţionat că înlocuirea paturilor şi a mobilierului din saloanele spitalului va continua şi anul viitor, odată cu modernizarea şi reabilitarea secţiilor.

Cele 300 de paturi noi vor ajunge la spitalul din Slatina în această săptămână, iar investiţia, în valoare de 3,6 milioane de lei, a fost finanţată din fonduri de la Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean (CJ) Olt.

Noile paturi vor fi montate în Secţiile diabet, nefrologie, pneumologie, medicină internă şi gastroenterologie, toate din corpul de clădire Medicală, unde au loc şi lucrări de reabilitare interioară, precum şi în Secţia de psihiatrie.

Anul acesta au fost dotate cu mobilier nou, inclusiv paturi, şi saloanele din Secţia de oncologie, reabilitată complet şi dată în folosinţă în luna iulie.

Până la finalul acestui an SJU Slatina va fi dotat şi cu noi echipamente medicale pentru şase secţii, investiţiile în aparatură ridicându-se la circa 1,5 milioane lei, în prezent fiind în curs procedura de licitaţie. dcnews.ro

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri