Un conflict a izbucnit, duminică, între o parte dintre suporterii celor două echipe de fotbal din Craiova, unul dintre bărbații loviți sunând la Poliție pentru a semnala situația.
Potrivit IPJ Dolj, cinci persoane din județul Gorj au fost implicate în conflictul avut cu un alt grup de bărbați care nu au mai fost găsiți la fața locului de către oamenii legii.
Cei cinci gorjeni sunt suporteri ai FCU Craiova, ceilalți ai CSU Craiova.
Trei dintre suporterii implicați în conflict au fost loviți.
„În cursul acestei zile, polițiștii Secției 1 Craiova au fost sesizați de un bărbat de 33 de ani, din comuna Fărcașești, județul Gorj, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe strada Ecaterina Teodoroiu, din Craiova, a fost agresat fizic de mai multe persoane, care purtau însemnele unei echipe de fotbal din Craiova. Din primele cercetari, polițiștii au stabilit faptul că pe strada respectivă, ar fi izbucnit un conflict spontan între 5 persoane, din judetul Gorj și alte persoane, care nu au fost gasite la fața locului. În urma conflictului, 3 persoane din cele 5 din judetul Gorj, ar fi fost agresate fizic, fără a necesita acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânta l IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.
Totodată, cele cinci persoane au declarat faptul ca le-au fost luate fularele de la gât și că în urma altercației au pierdut un rucsac în care se afla un telefon mobil.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și furt și continuă cercetarile pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și identificarea tuturor persoanelor implicate în conflict, urmând ca la finalizare să se propună soluție legală prin unitatea de parchet competentă.