AcasăACTUALTrei judecători, trei grefieri și un angajat IT de la Tribunalul Olt,...

Trei judecători, trei grefieri și un angajat IT de la Tribunalul Olt, testați pozitiv la Covid

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Tribunalul Olt confirmă existenţa a şapte cazuri COVID-19 în rândul personalului. Este vorba despre trei judecători, trei grefieri şi un specialist IT.

Tribunalul Olt aduce la cunoştinţa publicului că în cadrul instanţei, în prezent, există şapte cazuri de infectare în rândul personalului instanţei – trei judecători, trei grefieri şi un specialist IT, scrie Gazeta Nouă.

„Având în vedere necesitatea desfăşurării activităţii în condiţii de sănătate pentru personalul instanţei şi pentru justițiabili, la data de 17.11.2020 a avut loc Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Olt în care s-a hotărât ca activitatea de judecată în cazurile completelor de judecată unice sau colegiale, în care titularul sau cel puţin unul dintre titulari se află în imposibilitatea desfăşurării activităţii din cauza infectării, să se desfăşoare prin luarea măsurii amânării cauzelor aflate pe rol până la revenirea titularului completului la serviciu”, transmite Tribunalul Olt, printr-un comunicat de presă.

Insituţia mai anunţă că s-a hotărât sesizarea Direcţiei de Sănătate Publică Olt pentru efectuarea unei analize a situaţiei şi a comunicării măsurilor suplimentare se se impun a fi luate, în scopul prevenirii şi asigurării unui climat de securitate sanitară pentru personalul instituţiei şi pentru justițiabili .

Podcast „Ionuţ Jifcu“

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri

COMENTEZI? Aici se poate!

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.