Magistraţii Judecătoriei Slatina au respins, joi, solicitarea procurorului general de a interzice Sorinei să părăsească ţara, în Statele Unite, cu familia Săcărin.
Decizia nu este însă definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de cinci zile. Cu toate acestea decizia este executorie, aşa că familia Săcărin poate să plece cu Sorina în SUA, pentru că nu este obligatoriu ca fata şi cei doi soţi să mai fie prezenţi la judecarea apelului, la Tribunalul Olt.
Acest dosar a fost înregistrat iniţial la Tribunalul Mehedinţi, după care a fost strămutat la Tribunalul Olt, care şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Slatina.
Săptămâna trecută, Curtea de Apel Craiova a decis să nu revizuiască dosarul de adopţie internaţională.
Procurorul general al Parchetului General, Bogdan Licu, a solicitat ordonanţă preşedinţială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina.
Procurorul general a declarat, luni, că speră ca familia adoptivă nu va părăsi țara cu fetița înainte de decizia de la Slatina, deși există o procedură de adopție finalizată.