AcasăACTUALVIDEO: Autospecială a Jandarmeriei, implicată într-un accident rutier, la Filiaşi. O persoană...

VIDEO: Autospecială a Jandarmeriei, implicată într-un accident rutier, la Filiaşi. O persoană a murit

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Filiaşi, a murit, luni, după ce a autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune frontală cu o autospecială a Jandarmeriei, aflată în misiune.

Potrivit IPJ, în urma evenimentului rutier, cei doi conducători auto precum şi un bărbat de 46 de ani, din Craiova, pasager în autospecială, au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din păcate, bărbatul de 66 ani a decedat ulterior la spital.

„În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

La faţa locului a intervenit şi un elicopter SMURD, care a preluat o persoană la spital.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri