Cinci cetățeni bulgari, între care și doi minori, s-au răsturnat cu velierul, duminică, după ce ambarcațiunea artizanală a intrat în coliziune cu o barjă ancorată pe Dunăre.
Aceștia au fost salvați de către polițiștii de frontieră doljeni și au fost predați autorităților din țara vecină.
„Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj au salvat cinci cetățeni bulgari, care se aflau în pericol de înec în apele fluviul Dunărea, după ce s-au rasturnat cu velierul. În cursul zilei de ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj au fost anunţaţi de către reprezentanții Poliției Transporturi Navale, despre faptul că la kilometrul 792 al fluviului Dunărea, se află cinci persoane care s-au rasturnat cu o ambarcațiune artizanală. Poliţiştii de frontieră au acționat imediat, deplasându-se la locul indicat, cu şalupă aflată în dotare”, informează Poliția de Frontieră.
Polițiștii de frontieră au constatat că o ambarcație de tip velier a intrat în coliziune cu o barjă ancorată pe fluviul Dunărea, iar persoanele aflate în velierul respectiv, trei bărbați și doi minori, erau în pericol de înec.
Cetăţenii bulgari nu au necesitat îngrijiri medicale, fiind ulterior preluaţi de către autorităţile statului bulgar.