Cinci persoane, printre care doi copii şi o femeie însărcinată, au ajuns la spital vineri, după ce autoturismul în care se aflau a lovit un cap de pod, pe drumul naţional DN 7, în localitatea Milcoiu din judeţul Vâlcea. La faţa locului a intervenit şi elicopterul SMURD.
Elicopterul SMURD a preluat femeia însărcinată.
Potrivit poliţiştilor, un bărbat, cetățean bulgar, în vârstă de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, în localitatea Milcoiu, ar fi pierdut controlul volanului, intrând într-un cap de pod.
În urma impactului a rezultat rănirea a 5 persoane (3 adulți și 2 minori), care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier”, transmite IPJ Vâlcea.
Traficul este blocat total.













