AcasăPOLITICĂPe unde prin Europa se mai plimbă primarul Slatinei, pe bani publici

Pe unde prin Europa se mai plimbă primarul Slatinei, pe bani publici

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Primarul a fost într-o nouă excursie pe bani publici într-o capitală a Europei, de data aceasta la Viena, unde potrivit paginii de Facebook a Primăriei Slatina a participat la un eveniment organizat de Ambasada României în Austria.

În afară de un anunţ generalist postat pe pagina de Facebook, nu ştim dacă edilul a fost însoţit şi de alte persoane din cadrul municipalităţii sau care au fost cheltuielile cu zborul, cazarea şi masa pentru delegaţia slătineană.

Citeşte şi: Control ISC la Dezvoltare Urbană Slatina. Clădire construită ilegal în curtea societăţii Primăriei (FOTO)

„Slatina în pas cu viitorul digital!

Primarul Municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a participat la evenimentul „ROMANIA & AUSTRIA: DRIVING CYBERSECURITY INVESTMENTS AND INNOVATIONS”, organizat la Ambasada României din Viena.

În cadrul evenimentului, a purtat discuții cu investitori, antreprenori și reprezentanți guvernamentali din Austria despre oportunitățile de digitalizare și tehnologizare a orașului Slatina.

Au fost analizate soluții pentru implementarea noilor tehnologii, care pot contribui la modernizarea administrației publice și la îmbunătățirea serviciilor pentru slătineni.

Securitatea cibernetică și inovația sunt esențiale pentru dezvoltarea unui oraș modern, iar Slatina face pași importanți spre viitor”, a transmis municipalitatea.

Excursie în Polonia, tot pe bani publici

Reamintim că, la începutul lunii noiembrie 2024, în plină campanie electorală pentru primul tur al prezidenţialelor (anulat, între timp!), primarul Slatinei a făcut o excursie în Polonia, alături de o delegaţie a cărei componenţă n-a făcut-o publică. Totodată, nici atunci nu se ştia nimic nici despre costurile deplasării sau sursa finanțării acesteia.

El anunţa la acea dată doar că a semnat un memorandum cu o firmă privată din Polonia pentru construirea unui spital municipal.

Din postările de pe social media am reuşit să aflăm, însă, că actualul viceprimar Iani Mihalache a fost alături de edil în Polonia, dar şi directorul CAO, George Ionică. Remarcam, totodată, din datele publice disponibile, că din delegaţie n-a făcut parte niciun specialist în sănătate sau în servicii medicale.

În acest context, am solicitat oficial Primăriei Slatina lista persoanelor care au făcut parte din delegaţia Primăriei Slatina care a făcut deplasarea, la începutul lunii noiembrie 2024, în Polonia, dar şi în ce calitate a mers fiecare.

Totodată, am întrebat care sunt cheltuielile detaliate ale acestei deplasări?

În răspunsul iniţial, au fost comunicate doar costurile excursiei din bani publici: „aparatul propriu de specialitate al UAT Municipiul Slatina a efectuat plăţi în sumă de 8.934,96 lei din care: 2.120,16 lei diurnă şi 6.814,80 lei servicii cazare din bugetul local”.

Revenind cu solicitarea, într-un final, am primit un răspuns şi privind componenţa delegaţiei: „persoanele care au făcut parte din delegația Primăriei municipiului Slatina şi care au făcut deplasarea, la începutul lunii noiembrie 2024, în Polonia sunt:

– Mario Lucian DE MEZZO în calitate de primar al municipiului Slatina;

– Oana Diana CREȚU în calitate de administrator public al municipiului Slatina;

– Ioan Valentin MIHALACHE în calitate de director cabinet Cabinet Primar”.

Nici vorbă de George Ionică! Or, acesta posta pe pagina sa de Facebook o imagine cu cerul Varşoviei, însoţit de descrierea: „Soarele de Polonia este la fel!”.

Până la urmă, excursia s-a dovedit a fi doar atât, pentru că nu s-a concretizat nimic pentru municipiu. Mai mult, Prefectura Olt a constatat ilegalitatea Hotărârii Consiliului Local Slatina privind acordul pentru un memorandum cu compania poloneză pentru construirea unui spital, ceea ce face ca documentul semnat de primar în Polonia să fie lipsit de valoare juridică.

Podcast „Ionuţ Jifcu“

spot_img

Mai multe ştiri

SCIENCE+

Producţii VIDEO

Ionuţ Jifcu
Ionuţ Jifcu
Ionuț Jifcu este un jurnalist cu o experiență solidă în presa locală și regională, cunoscut pentru abordarea directă și echilibrată a subiectelor care marchează viața comunității din județul Olt. În prezent, este realizatorul emisiunii „Reporter 24” și al podcastului care îi poartă numele, platforme unde aduce în fața publicului lideri de opinie, decidenți politici și oameni cu povești remarcabile. De-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalism politic și administrativ, monitorizând cu strictețe modul în care sunt gestionați banii publici și deciziile care influențează direct traiul cetățenilor. Analizele sale sunt apreciate pentru claritate și pentru capacitatea de a traduce contextul politic complex în informații ușor de înțeles pentru cititor. Prin materialele sale, Ionuț Jifcu își propune să ofere o voce cetățenilor și să mențină un dialog constant între autorități și comunitate, militând pentru transparență și responsabilitate în administrația publică.

Cele mai noi ştiri

- Partener -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri