Actualul primar al Slatinei, Mario De Mezzo, se substituie organelor de anchetă şi face o investigaţie proprie, după ce marţi a lansat un nou atac asupra poliţiştilor şi procurorilor care anchetează descoperirea, la Cimitirul Strehareţi, a mai multor saci în care s-ar afla oseminte umane, precum și un sicriu.
De Mezzo spune pe pagina sa de social-media că a făcut el „treaba organelor de cercetare”. Totodată, edilul susţine că deţine soluţia anchetei şi îndeamnă „să nu ne mai lamentăm că expertizele durează si sunt scumpe si nu stim cine sa le facă”.
„Pe unul dintre sacii de plastic găsiți ieri în zidul fals plin cu oase scria un nume. Am făcut eu treaba organelor de cercetare și in cateva ore am aflat cine este persoana si când a decedat – în octombrie 2022. IPJ si Parchetul au, astăzi, o probă extrem de importantă, care ne edifică în ce perioadă a fost ridicat zidul groazei. Asta ca să nu ne mai lamentăm că expertizele durează si sunt scumpe si nu stim cine sa le facă”, a scris actualul primar, pe Facebook.
În plus, De Mezzo ţine să precizeze că nu pune presiune pe organele de cercetare.
„Nu, nu pun presiune pe organe. Îi rog, în numele unui oraș care cere dreptate pentru sufletele cărora le-a fost vândută odihna veșnică, să își faca treaba”, a conchis acesta.
De Mezzo, atacuri la Justiţie
Reamintim că, marţi, Mario de Mezzo a lansat, din curtea Cimitirului Strehareţi, un nou atac asupra poliţiştilor şi procurorilor care anchetează descoperirea mai multor saci în care s-ar afla oseminte umane, precum și un sicriu.
Edilul continuă să pună presiune pe Justiţie, el fiind inculpat într-un dosar care vizează abuzuri pe care acesta şi alţi angajaţi ai Primăriei le-a săvârşit tot la cimitir.
„Noi lăsăm această investigaţie în mâna organelor de cercetare penală sperând că își vor face treaba cu aceeaşi grabă cu care o fac în alte cazuri mult mai mici şi mai neimportante faţă de această atrocitate”, a declarat, marţi, actualul primar al Slatinei.
O anchetă a fost începută de poliţişti după ce la 112 s-a primit o sesizare despre faptul că, în spatele unui zid din interiorul unei capele situate într-un cimitir din municipiul Slatina, ar fi fost observați mai mulți saci în care s-ar afla oseminte, precum și un sicriu.
„În urma sesizării, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale”, transmite IPJ Olt.
Actualul primar vrea să menţină interesul pentru subiect
Pe lângă dosarul care îl vizează, De Mezzo este interesat să facă presiuni şi asupra instanţei care va rejudeca cererea de evacuare din Cimitirul Strehareţi a firmei Ecumenic Funerar, care administra locaţia anterior.
Dosarul urmează să ajungă pe masa judecătorilor de la Tribunalul Dolj, iar interesul primarului este acela de a ţine subiectul „cald”, sperând la o decizie favorabilă a instanţei.
La finalul lunii septembrie, tot Tribunalul Dolj a decis că evacuarea firmei de la Strehareţi este ilegală. A desfiinţat decizia şi a dispus rejudecarea.
Inculpatul Mario De Mezzo
Reamintim că lucrurile petrecute la Cimitirul Strehareți scot la iveală o serie de derapaje grave săvârşite de şefii Primăriei Slatina, în frunte cu actualul primar. Totul a început la sfârșitul lunii ianuarie, când actualul edil a condus o descindere considerată ilegală la cimitir.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a confirmat oficial că pe rolul instituției se află un dosar complex, deschis în urma mai multor sesizări. Anchetatorii investighează fapte de o gravitate deosebită, vizând nu mai puțin de șapte infracțiuni distincte. Printre acuzațiile oficiale se numără abuzul în serviciu, purtarea abuzivă, hărțuirea, dar și fapte mai grave precum lipsirea de libertate în mod ilegal, violarea vieții private, furtul calificat și violarea sediului profesional.
Întreaga acțiune de preluare a administrării bazei a fost realizată în afara cadrului legal, în condițiile în care litigiul cu firma concesionară se afla încă pe rolul instanțelor de judecată, iar hotărârea autorității locale nu primise avizul de legalitate din partea Prefecturii.
În loc să respecte procedurile legale care impun intervenția unui executor judecătoresc pentru orice evacuare, conducerea primăriei a folosit structura de ordine publică drept o forță de presiune.
Șeful Poliției Locale, alături de alți agenți, și-a depășit flagrant atribuțiile prin acte de intimidare, imobilizarea unui angajat și sustragerea unor bunuri. În prezent, evoluția anchetei a dus la schimbarea calității procesuale pentru mai mulți funcționari publici, printre care Mario De Mezzo şi Cristinel Rădoi, care au devenit inculpați în cauză.












